Balada pescarusului
Zilele trecute am avut o satisfactie enorma!
Am vazut un pescarus alunecand pe gheata si cazand in nas.
Ma rog, in cioc.
Ca om, ca biped, ma simt cumva razbunat. Eu nu pot da din maini daca alunec pe gheata pentru a ma ridica, miraculos, deasupra ei. Eu cad si imi rup noada curului.
Mereu am privit cu invidie pasarile.
Cum se pot ele ridica deasupra tutor ba chiar ne si slobozesc cacat in cap; am ptatit-o, pe bune, candva in Venetia, o imensa sursa de cacat din ceruri.
Cacat zdravan, galben aproape si cu consistenta betonului roman, de la bine-hranitii-de-catre-turisti porumbei.
Cumva, pasarile sunt niste politicieni nealesi inca, in pregatire, antrenandu-se pentru reincarnarea in prim-ministri, presedinti, senatori samd.
Practic, sunt niste precursori de politicieni; mananca de la altii si se caca apoi pe casele, pe masinile, trotuarele si capetele celor care ii hranesc.
Revenind insa, m-am simtit satisfacut si razbunat, totodata, de pescarusul ala care a dat cu ciocu’ de gheata, prea surprins, prea rapid ca sa dea din aripi si sa scape.
Deci, se poate, mai exista speranta!
PS:
Imaginea e generata de IA finca aveam mainile ocupate.