Cu ce gresesc clarvazatorii?

Principala greseala pe care o comit comentatorii care incearca sa prevada rezultatul procesului politic inceput la intalnirea dintre Trump si Putin in Alaska este ca se raporteaza la vointa politica a participantilor: Trump, Putin, Zelenski si liderii europeni.

Bine li se spune “actori” caci ei fix asta sunt: persoane care au doar capacitatea de a formaliza juridic incheierea procesului dar nu il pot determina.

Decizia motivata ideologic de a ascunde realitatile din Ucraina din ultimii zece ani produce rezultate analitice eronate.

Istoria reprezentata public a Ucrainei porneste din 1991, odata cu declaratia de independenta ca urmare a secesiunii din Uniunea Sovietica, omite tratatul de buna vecinatate incheiat cu Federatia Rusa (ulterior Memorandumului de la Budapesta din 1994), apoi sare convenabil peste momentul loviturii de stat “Maidan”, retine anexarea Crimeii si prezinta denaturat Operatiunea Antiterorista impotriva Donbass.

Privind retrospectiv, incluzand o perioada mai lunga a istoriei, putem observa ca Ucraina a fost un teritoriu al confruntarii celor doua mari ideologii ale secolului XX, capitalismul si comunismul si ca razboiul a fost o parte integrala din modelul economic al Ucrainei.

In perioada URSS, Ucraina a fost una din republicile puternic industrializate avand resursele necesare la indemana, drept pentru care Moscova i-a harazit rolul de centru al industriei grele militare. Fabrici de tancuri si avioane au fost mutate din Estul Indepartat in Ucraina dupa terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial.

In perioada sovietica, pe teritoriul ucrainian era desfasurat aproape o treime din intreg arsenalul nuclear sovietic, mai mult decat Belarus si Kazahstan impreuna!

Pentru CIA, Ucraina a devenit teritoriul de desfasurare al actiunilor subversive menite sa submineze URSS.

Cu o scurta (la scara istorica) intrerupere, putem spune ca in Ucraina razboiul a avut un rol important in modelarea societatii si in ascensiunea sociala individuala, rol devenit esential mai ales dupa 2014.

De ce 2014?

Pentru ca, incepand cu acel an, cu Maidanul, conflictul a fost impus in Ucraina ca o conditie necesara pentru supravietuirea fizica a societatii ucrainiene.

Etnicii rusi au fost declarati “teroristi”, dezumanizati (“orci”) iar galeriile echipelor de fotbal au fost transformati din huligani neo-nazisti in eroi nationali.

Cumva, situatia este asemanatoare cu cea a Germaniei si Italiei anilor ‘30; ucrainienii, educati in spiritului nationalismului, pur si simplu nu isi pot imagina alta existenta decat in calitate de functie si instrument al unei natiuni omogene etnic. In realitate, sunt doar pionii statului privatizat de oligarhia ucrainiana.

Privita pe termen lung, istoria Ucrainei are o anumita continuitate din perspectiva folosirii ei pe post de ciocan impotriva spatiului estic, odinioara URSS, actualmente Federatia Rusa. Ucraina a fost si este un teritoriu de granita intre Europa peninsulara si spatiul continental Euro-Asiatic cu resurse aflate in Federatie si cu forta economica in China.

Expansionismul (chiar “imperialismul”) SUA are un teren fertil aici, pe care nu intentioneaza sa il paraseasca.

Dovada: actualul presedinte este produsul promovat cinematic al unui grup de interese din jurul oligarhului Igor Kolomoiski - convenabil depus in spatele gratiilor in arest preventiv din 2023, dupa executarea “intocmai si la timp” a planurilor trasate de “Deep State” in frunte cu Victoria Nuland. Zelenski nu poate sa iasa (si nici nu incearca) din conflictul militar cu Rusia, indiferent ce documente ar semna el sau alti lideri, indiferent de ce concesii pare ca ar fi dispus sa accepte…

Pe de alta parte (si sub presiunea interna in crestere) presedintele Trump trebuie sa “inchida robinetul” sustinerii nemijlocite a Ucrainei pentru ca deja devine evident ca aceasta nu va putea returna “investitia” regimurilor Obama, Trump I si Biden.

Intalnirea din Anchorage a fost una in care foarte probabil lui Trump i s-a prezentat rece, cu cifre, avantajul economic al alinierii cu interesele Rusiei mai degraba decat ale unei iluzorii cooperari cu o Ucraina post-conflict iar Trump este mai mult om de afaceri decat om politic.

Putem deci sa apreciem ca probabilitatea maxima este ca Trump sa abandoneze “dosarul Ucraina”, lasand rezolvarea pe seama europenilor, ba chiar delegand-o si obligandu-i sa cumpere arme de peste Ocean.

Iar asta va duce la “ucrainiazarea” Europei in sensul ca razboiul se va integra in economia europeana in detrimentul pietei civile.

Diferenta fata de fascismul “de dictionar” este insa ca aceasta integrare nu este ceruta si condusa de industrie si societate ci de birocratia de la Bruxelles - Europa face astfel un pas urias pe calea pierderii suveranitatii sale, nemaivorbind de cea a membrilor ei…

Razboiul va deveni astfel de sine statator, rezultat al unui cerc vicios, continuand ca o necesitate pentru existenta insasi a Ucrainei care se confunda asadar, cu existenta fortelor politice ucrainiene si europene. Atat Ucraina cat si Europa vor fi dominate de forte politice ce nu pot exista in absenta razboiului, continuand sa il alimenteze prin orice mijloace.

Intalnirea din Alaska a fost necesara nu atat pentru a pune capat razboiului cat pentru a reseta relatiile dintre Statele Unite si Rusia fiind la fel de necesarea cum a fost intalnirea de la Ialta din 1945. Desigur, istoricii ne-o vand cu alta eticheta :-).

Razboiul din Ucraina (ilegal, injust si neprovocat, ca sa respectam terminologia) se va termina oricum la masa negocierilor (ramane de vazut cine va trata cu Rusia) insa factorul determinant nu va fi o intelegere intre Kremlin si Casa Alba - tocmai am vazut ca aceasta nu produce rezultate in acest sens dar si ca o parte a Europei este total impotriva (Coalitia Vointelor).

Cel mai probabil, razboiul din Ucraina nu se va termina prin negociere ci prin epuizarea resursei umane, ce nu poate fi inlocuita de niciunul dintre aliatii acesteia, adica disponibilitatea de a lupta a fortei militare ucrainiene.

Reducerea disponibilitatii de a lupta poate fi rezultatul a doi factori, concurenti sau nu: reducerea fizica a numarului de militari pe front sau scaderea controlului asupra trupelor si a motivatiei de a lupta a acestora. Judecand dupa evenimentele de pe linia de contact, camionul a cam luat-o la vale: inca tine directia dar soferul incepe sa banuiasca ceva din trepidatiile volanului.

Civilii luati cu japca de pe strada si transformati in trei zile in militari nu sunt capabili sa ofere o rezistenta veritabila impotriva militarilor profesionisti ai Rusiei iar numarul soldatilor cu o motivatie puternica este in continua scadere. In anumite locuri, recrutii se retrag si lupta chiar impotriva nationalistilor din “fortelor de bariera”...

In spatele frontului, “busificarea” cum este numit procedeul de rapire de pe strada al barbatilor pentru a fi expediati pe front incepe sa produca tensiune sociala. Incep sa apara manifestatii ale sotiilor celor despre care nu se mai stie nimic, saltati in timp ce plimbau cainele sau mergeau dupa cumparaturi.

Niciun fel de ajutor militar din exterior, cu exceptia interventiei directe, nu poate rasturna acest curs al evenimentelor. Europa insa nu pare dispusa sa faca acest pas; cel putin nu inca.

Mai devreme sau mai tarziu, acest factor va deveni esential si atunci, Ucraina va imploda mai degraba ca un suspin decat ca un fenomen spectaculos.

Va fi un sfarsit neasteptat, instantaneu si imprevizibil in forma sa concreta.