Incotro?
Asta este stramtoarea Hormuz.
Este controlata in totalitate de Iran, cu sau fara marina militara. Stramtoarea se poate inchide cu mine, cu rachete si cu banalele si ieftinele drone iraniene. Sunt vreo 50-60 Km de apa, perfect controlabile.
Acum, toata lumea si toti “expertii” discuta despre petrolul care tranziteaza Hormuz dar, mai important de atat este ca pe acolo trece cea mai mare parte din mancarea tarilor din Golf!
SUA si Israel au pornit intr-o aventura care deja se transforma intr-un razboi mondial.
Nu e nici macare nevoie ca toate tarile sa participe la acest conflict pentru a deveni “mondial”; toate il vor simti intr-un fel sau intr-altul, cel mai mare impact il va avea asupra tarilor care se bazeaza pe petro-dolar.
Ministrul de Externe iranian, Araghchi:
Am intrat în negocieri pentru a demonstra întregii lumi că intenția lor a fost să atace Republica Islamică Iran; intenția lor a fost una ostilă.
Și nu puteau pretinde că am cerut negocieri, iar Republica Islamică nu a acceptat.
De asemenea, am negociat pentru a fi clar că adevărul era de partea noastră, pentru ca dovada supremă să fie stabilită în fața întregii lumi.
Propriul nostru popor ar înțelege, de asemenea, că nu Republica Islamică a provocat războiul prin refuzul de a negocia.
Pentru că exista o întrebare: dacă nu am fi negociat și ar fi izbucnit un război, toată lumea și-ar fi putut spune că, dacă am fi negociat, războiul nu s-ar fi întâmplat.
Iran se pregateste pentru asta de multa vreme, unii spun ca de 20 de ani de cand SUA a invadat Irak-ul.
Eu as spune ca de cant Clark a facut publica “lista de cumparaturi”.
De douazeci de ani, Iranul observa, ia notite, testeaza si calibreaza. Se pregateste pentru un conflict total.
Direct.
Cu SUA. Nu cu Israel. Israelul, spunea cineva traitor pe acolo, nu exista in presa lor. Este o cantitate neglijabila. In schimb SUA este “raul suprem” in perceptia lor. Pe undeva, firesc, caci SUA au modelat cu sabia Iranul. Irakul care a atacat Iranul in anii 80 era condusa de un “asset” al Washingtonului, Saddam Hussedin (dictatorul si calaul).
Iar acum, Iranul se confrunta direct, nu prin proxi, cu SUA.
Razboiul de 12 zile de anul trecut a fost un “galop de sanatate”, un test de pista, o verificare. Acum, raspunsul este calibrat, este deja un razboi de uzura. Unul industrial, in care o drona de 50.000 USD distruge o drona de milioane iar o racheta de 200.000 iroseste 11 rachete de 1.6 milioane bucata. Absolut disproportionat.
Si nu am adus in discutie cat costa prezenta unui grup portavion in Mediterana pe zi!
Spaima mare a tarilor din Golf (GCC) nu este ca le vor fi atacate instalatiile petroliere.
Ci instalatiile de desalinizare. Data-center-ele. Vectorii de reciclare al petro-dolarilor.
Arabia Saudita este dependenta de astea. Qatar, Bahrain, Emiratele Arabe Unite… GCC.
Visul lor, intrerupt de SUA a fost sa se transforme din sonde si benzinarii in paradis turistic si centru de dezvoltare al IA.
Tarile din Golf sunt esentiale pentru petro-dolar; scoaterea lor din piata va fi un soc pentru ele dar, mai ales, pentru SUA.
Insasi existenta tarilor GCC este pusa in discutie iar acestea sunt pionul principal al burselor americane.
Schema Ponzi a burselor din SUA se va prabusi fara infuzia permanenta de petro-dolari, dolarii SUA nascuti din vanzarea petrolului GCC.
Dar cea mai mare spaima sunt, cum ziceam, instalatiile de desalinizare. 60% din apa necesara in zona este obtinuta asa.
Iar SUA nu va putea face nimic pentru a impiedica asta!
Tarile GCC vor cere sa fie aparate, vor cere ca SUA sa puna “cizmele pe teren”.
Netanyahu a primit ce si-a dorit, un imens teren viran pe care sa se poata rasfata un Israel urias. Cat timp intensitatea este la nivelul actual, anume cate o racheta din cand in cand iar grosul trimis la vecinii arabi din GCC, e convenabil; Israelul are de castigat din slabirea vecinilor arabi.
Arabia Saudita, in fine, isi vede si ea urzelile de a deveni “stapanul petrolului” din zona prinzand viata doar ca ce se intrezareste e nasol! Adio data-center-e, adio AI.
Emiratele Arabe Unite spun si ele “la revedere” turistilor, experienta vloggeritelor de OnlyFans din subsolurile aeroportului fiind una “de neuitat”, imortalizata pe video.
Trump va primi si el puteri sporite de la Congres si isi va primi al treilea mandat la care viseaza de cand a ratat Premiul Nobel. Pana atunci, are parte de razboiul mult dorit, cu Iranul si de ala la care visa, cu China. Caci China nu poate sa lase Iranul sa se scufunde si nici nu are chef de o confruntare directa cu SUA.
Foarte probabil ca Iranul sa porneasca, in sfarsit, pe drumul inarmarii nucleare caci poblema sa incepe sa devina una existentiala.
Dar mai intai, sa epuizeze arsenalul de rachete! Ceea ce pare o fantezie caci abia au inceput sa trimita tot felul de zburatoare interesante, inclusiv MIRV!
Calcule gresit, idei tampite si o imensa camera cu ecou in care astia isi aud gandurile cum ii pupa in fund.


